Comuna Bălești a devenit "Micul Las Vegas". Motivul!
Peste 700 de becuri pe LED au fost montate în satele comunei Băleşti. Toată instalația de iluminat public a fost modernizată de autorităţile locale, cu fonduri de la bugetul local. Pe strada principală funcţionează câte un bec la fiecare stâlp. "Comuna Bălești a devenit Micul Las Vegas", a spus în glumă primarul Mădălin Ungureanu. Prin realizarea acestei investiții cheltuielile cu energia electrică se vor reduce cu aproape 70%.
Noua instalație de iluminat a fost realizată, astfel că recepția lucrărilor a avut loc în urmă cu câteva zile. Mai exact 701 lămpi pe LED au fost montate în satele comunei Bălești, fără excepție. Pe strada principală, de-a lungul drumului național care străbate comuna, funcționează câte o lampă la fiecare stâlp. Strada este atât de iluminată pe timp de noapte, că șoferii nici nu trebuie să mai pună în funcțiune farurile, deși autoritățile locale nu îi îndeamnă să facă acest lucru. În interiorul satelor, a fost montată câte o lampă din doi în doi stâlpi. Prin adoptarea tehnologiei moderne de iluminat autorităţile locale spun că vor face o economie substanțială la bugetul local, dar în același timp cetățenii comunei, dar și cei care tranzitează zona, beneficiază de un confort sporit. "Am finalizat investiția pentru iluminatul public. A constat în schimbarea întregului iluminat public de pe raza comunei Bălești. Sunt lămpi cu o putere de 60 de Watti pe strada principală, iar pe sate cu o putere de 30 de Watti. Pot să spun, ca o glumă, Bălești se poate numi "Micul Las Vegas"", a declarat Mădălin Ungureanu, primarul comunei Bălești.
Investiția s-a ridicat la 300.000 lei, bani de la bugetul local. Autoritățile locale estimează că în trei ani vor amortiza investiția.
Localnicii s-au arătat încântați de această investiție. "De o vreme încoace într-adevăr a făcut multe primarul. A schimbat și becurile, a început și plombarea asfaltului pe unde au fost gropi. Oricum, se vede, e un început bun pentru primar", a spus Nicolae Ciucur din satul Ceauru.
Asfaltări și lărgiri de intersecții
Autoritățile locale din Bălești au anunțat că sunt aproape de finalizare și cu investiția privind asfaltarea drumului din satul Găvănești. Practic este vorba de prima asfaltare pentru această șosea, lucrările fiind realizate în proporție de peste 80%. "Lucrările nu sunt realizate 100% pentru că a intervenit ceva pe traseu. Proiectantul a trebuit să modifice puțin proiectul inițial și să vină cu o altă soluție. Trebuie lărgită partea carosabilă pe un segment de drum", a precizat primarul Mădălin Ungureanu.
Totodată, autoritățile locale au dat startul unor lucrări care presupun lărgirea a trei intersecții din comună. Este vorba de intersecția de la Bălești cu satul Rasova, cea de la drumul național cu Tălpășești și Bălești intersecție cu Linia a 2-a. Lucrările sunt finanțate din fonduri de la bugetul local.