Compartiment de recuperare post-Covid la Târgu Jiu
Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu ar putea face, în viitor, terapie cu oxigen hiperbaric pentru recuperarea post infecției COVID-19. O primă discuție în acest sens a avut loc marți cu conducerea unității spitalicești, care încearcă acum să facă rost de fonduri pentru achiziționarea echipamentelor necesare. Recuperarea post Covid-19 se va face în cadrul Secției de Balneologie.
Un singur aparat pentru terapia cu oxigen hiperbaric costă aproximativ 30.000 de euro. În acest moment, Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu ar avea nevoie de minimum două astfel de aparate și se caută surse de finanțare.
”Am avut azi o primă discuție cu doamna doctor Luciana Băleanu, șefa Secției de Balneologie, care mi-a explicat ce presupune această terapie și care ar fi costurile. Un singur aparat ajunge la 30.000 de euro și noi ne dorim măcar două pentru terapia cu oxigen hiperbaric. Chiar este o necesitate atât pentru Târgu-Jiu, cât și pentru județul Gorj acest compartiment de recuperare post COVID-19, mai ales în contextul actual. O să discut această problemă și cu președintele Consiliului Județean, Cosmin Popescu, să vedem ce soluții ar fi pentru achiziționarea acestui sistem”, a declarat Dumitru Vienescu, managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu.
Compartimentul de recuperare post COVID-19 va fi amenajat în cadrul Secției de Balneologie pentru că personalul din această secție are competență și pregătirea necesară pentru folosirea acestor aparate.