Companiile miniere simulează planurile de concedieri
Minerii şi energeticienii din Gorj sunt liberi până după sărbători. Cu toate acestea, şefii lor pe linie administrativă sau sindicală lucrează de zor la planurile de concedieri, care trebuie puse în aplicare începând cu 10 ianuarie. Unele surse susţin că se fac deja liste cu persoanele care vor fi disponibilizate, dar deocamdată nimeni nu confirmă. Cert este că zilnic se fac analize şi simulări, pentru a găsi cele mai bune formule de restructurare a activităţii.
Angajaţii complexurilor energetice sunt liberi până pe 3 ianuarie, iar cei de la SNLO până pe 10 ianuarie. Mulţi dintre ei s-ar putea ca, odată cu revenirea la serviciu, să primească vestea că posturile lor au fost restructurate. Liderii sindicali şi directorii se feresc să vorbească pe această temă, motivând că nu vor să dea veşti proaste în perioada sărbătorilor sau că vor să finalizeze programele de restructurare înainte de a le face publice.
Absenţele şi abaterile disciplinare, criterii de concediere
Veştile proaste circulă însă „pe surse”. Astfel, la companiile din minerit şi energie se fac tot felul de analize pentru a se vedea câte persoane îndeplinesc condiţiile de pensionare, câte au avut absenţe, abateri disciplinare sau concedii de boală prelungite, câte cazuri sunt de soţ şi soţie angajate la aceeaşi companie. Toate acestea s-ar putea constitui în criterii de concediere.
La SNLO, se ia în calcul şi intenţia RAAN de a renunţa la cărbune şi a trece pe gaze naturale în maxim 2 ani, ceea ce ar duce la închiderea exploatărilor din Mehedinţi şi a unei părţi din Motru. „Deocamdată sunt luate în calcul mai multe variante ale programului de restructurare şi se fac simulări pentru a ajunge la cea mai bună formulă”, au declarat surse din administraţia societăţii.
Reduceri mari la personalul TESA
Personalul TESA va fi puternic afectat de concedieri, susţin surse din cadrul CE Turceni. Pentru concedierile din 2011, patru sute la număr, urmează a pleca 228 de persoane din activitatea de minerit, restul din energie. O pondere însemnată între aceştia vor avea cei de la TESA. Conducerea CE Turceni a înaintat către Constantin Bălăşoiu, cel mandatat de Ministerul Economiei să negocieze planurile de concedieri, propunerea să fie reduse 30% din posturile TESA de la complex şi 15% din posturile TESA de la exploatările miniere.
Se caută şi alte metode de reducere a costurilor
Şi la CE Rovinari s-au făcut ieri evaluări pentru a fi găsite soluţii astfel încât reducerea de costuri de 22% să nu fie făcută exclusiv prin disponibilizări. „Deocamdată atât administraţia, cât şi sindicatele adună date pentru a găsi toate modalităţile de reducere a costurilor. Se merge pe ideea ca anul viitor să reducem costurile cu 11%, iar în anul 2012 cu 11%. Nu ştim în acest moment câte posturi vor fi restructurate”, au declarat surse din cadrul unităţii.