Comasări de secții și înființare de secții noi la spitalul din Târgu Jiu
Măsuri dure impuse de Raportului Corpului de control al ministrului Sănătății, Sorina Pintea, în urma verificărilor făcute în primăvară la Spitalul Județean din Târgu Jiu.
Structura organizatorică a spitalului va fi modificată, prin comasarea unor secții, înființarea de secții noi, dar și reducerea de paturi în unele secții, totul pentru îmbunătățirea indicatorilor.
Informația apare într-un document postat pe site-ul spitalului, în care este motivată amânarea concursurilor programate în această perioadă pentru posturi de asistent medical. Noua structură organizatorică va impune și modificarea normativului de personal, astfel că este posibilă o redistribuire a personalului.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, spunea acum câteva luni că nu se justifică două secții de chirurgie în Târgu Jiu, câtă vreme gradul de ocupare a paturilor este de 50%. Medicul chirurg Claudiu Soare susținea la acea vreme că datele prezentate de ministru nu sunt corecte. „Sunt două secții care au 69 și 72% grad de ocupare, nici pe departe 50%. Este peste media națională. Din două cuvinte ale doamnei ministru, au fost desființate”, spunea medicul Claudiu Soare.