Cod portocaliu de vreme rea
Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică până duminică seara în mai multe zone ale ţării, fiind emise mai multe avertizări cod galben şi cod portocaliu. Precipitaţiile pot cumula 60 de litri pe metru pătrat în zonele joase şi 90 de litri pe metru pătrat la munte.
În Oltenia, Banat, Crişana şi sud-vestul Transilvaniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de peste 20...25 l/mp şi izolat 30...40 l/mp.
De vineri de la ora 23.00, până sâmbătă la ora 09.00, va fi cod portocaliu în Banat, sudul Crişanei şi vestul Olteniei şi al Carpaţilor Meridionali.
Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 30...40 l/mp şi, izolat, 50...60 l/mp.
Avertizările vizează judeţele Alba, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Sibiu, Timiş şi Vâlcea.
În intervalul 18 iulie, ora 09:00 – 19 iulie, ora 22:00 va fi cod galben în vestul, sud-vestul şi centrul ţării, precum şi în zona de munte.
”Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi, izolat, grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de peste 15...25 l/mp şi izolat 30...40 l/mp”, a mai transmis meteorologii.
În intervalul 18 iulie, ora 09:00 – 19 iulie, ora 22:00 va fi cod portocaliu în Oltenia, local în Transilvania, Maramureş şi la munte.
”Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 40 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în nordul Olteniei, sud-vestul Transilvaniei şi vestul Carpaţilor Meridionali, 70...90 l/mp”, a mai transmis ANM.