CNSLR Frăţia anunță grevă generală

CNSLR Frăţia a decis începerea procedurilor în vederea declanşării grevei generale, sindicatul precizând că este nemulţumit de transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat.

Printre nemulţumiri se numără faptul că vor scădea toate salariile, în principal în mediul privat, şi pierderea de locuri de muncă generate de modificările codului fiscal prin care se transferă plata contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, dar şi imposibilitatea negocierilor sectoriale şi intersectoriale.

„Confederaţia noastră reprezintă un număr de peste 500.000 de salariaţi din următoarele sectoare de activitate: energie, petrol, gaze, chimie, petrochimie, comunicaţii, transporturi, lemn şi mobilă, textile şi pielărie, agricultură, sănătate, învăţământ, administraţie publică, asistenţă socială. Greva generală vizează toate aceste sectoare de activitate. După strângerea semnăturilor, Consiliul Naţional al CNSLR Frăţia va decide data declanşării grevei generale. Ne reafirmăm pe această cale disponibilitatea unui dialog real purtat în interesul salariaţilor pe care îi reprezentăm”, se arată în comunicatul federației. 

Vizualizări: 706

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: