Claudiu Vodislav a preluat Primăria Rovinari

Liberalul Claudiu Vodislav a fost ales marţi, 15 septembrie, consilier cu atribuţii de primar la Primăria Rovinari. Instituţia iese din impasul în care se afla din cauza lipsei unui ordonator de credite şi poate face plăţi către salariaţi, personalul didactic şi furnizori, dar şi pentru continuarea investiţiilor.

Claudiu Vodislav a fost singura propunere a PNL pentru funcţia de consilier local cu atribuţii de primar la primăria Rovinari. La şedinţa de îndată convocată marţi la sediul primăriei au fost prezenţi 15 consilieri din cei 16 în funcţie. De la şedinţă a lipsit consilierul PRM, Ileana Creţan.

Claudiu Vodislav avea nevoie de 9 voturi, însă a reuşit să obţină toate cele 15 voturi de la consilierii prezenţi, chiar dacă doar 10 dintre consilieri erau de la PNL, restul fiind de la PSD, PC, PP-DD sau independenţi. Claudiu Vodislav provine din vechiul PDL, este om de afaceri, administrează împreună cu soţia un magazin alimentar în localitate, iar în prezent se află în concediu de creştere a copilului. După alegerea sa în funcţie, acesta a spus că vrea să deblocheze activitatea la primărie şi să ducă la bun sfârşit investiţiile începute şi chiar să atragă altele noi. "Ţin să le mulţumesc colegilor pentru încrederea acordată. În primul rând trebuie să deblocăm situaţia care este la primăria Rovinari. Sperăm să continuăm proiectele, să implementăm şi proiecte noi pentru dezvoltarea oraşului. Sunt multe acte de semnat, sunt oameni care nu au luat banii, sunt profesori şi atunci trebuie să-i ajutăm să meargă toate lucrurile bine", a declarat Claudiu Vodislav.

La şedinţa Consiliului Local a luat parte şi co-preşedintele PNL Gorj, Dan Vâlceanu.

Urmează alegerea unui viceprimar

Liderii PNL Gorj fac deja calcule şi pentru funcţia de viceprimar la Rovinari. Co-președintele Dan Vâlceanu spune că partidul aşteaptă să vadă ce răspuns va primi Laurenţiu Chivu de la magistraţi la cele două acţiuni pe care le are în instanţă, prin care a contestat ordinul prefectului de Gorj de încetare a mandatului. Vâlceanu spune că, în condițiile în care Chivu nu va primi un răspuns de la instanţă până în data de 29 septembrie când va avea loc şedinţa ordinară de Consiliu Local, va fi întocmit un proiect de hotărâre prin care Claudiu Vodislav va fi propus pentru funcţia de viceprimar cu atribuţii de primar la Rovinari, ce va fi supus la vot în cadrul şedinţei de la finalul lunii. "Dacă am ales un primar interimar astăzi, sau un consilier cu atribuţii de primar, vom merge pe aceeaşi persoană, adică tot pe domnul Vodislav. Ulterior există posibilitatea pe care ne-o oferă legea de a pune şi un viceprimar interimar sau un viceprimar interimar la primarul interimar", a declarat Dan Vâlceanu, co-preşedintele PNL Gorj.

Surse din cadrul partidului spun că postul de viceprimar interimar i-ar reveni lui Florin Ungureanu, consilier local şi lider al PNL Rovinari.

claudiu_vodislav_2

Vizualizări: 271

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: