Prima asfaltare pentru două drumuri săteşti din Dragoteşti

Două drumuri săteşti din comuna Dragoteşti vor fi asfaltate pentru prima dată în următoarea perioadă. Administraţia locală va demara procedurile de licitaţie pentru a desemna constructorul care să recondiţioneze drumul Valea Rea - Dragoteşti şi cel care face legătura între satul Trestioara şi comuna Negomir. Lucrările se realizează pe fonduri guvernamentale.

Administraţia locală a obţinut fonduri prin Ministerul Dezvoltării pentru construcţia celor două drumuri de interes major pentru cetăţenii din localitate. Este vorba de şosele care până acum nu au fost asfaltate, ci doar pietruite. "Avem două căi de acces, două drumuri pentru care suntem deja în stadiu avansat cu procedurile. Sunt scoase la licitaţie, sperăm ca până la sfârşitul lunii septembrie să organizăm şi licitaţia. Este vorba de drumul Valea Rea şi calea de acces de la Trestioara care face legătura cu Negomir, cu satul Paltniul, unde avem şi un cimitir în apropiere, la o distanţă de 400 de metri. Până la cimitir se va turna covor asfaltic, aşa este proiectul, şi restul de 1.1 km vor fi pietruiţi. Dar avem un plus, pentru că vom face drenarea apelor, vor fi realizate şanţuri pe ambele părţi ale căii de acces. La drumul de la Valea Rea, la fel, are o distanţă de 350  de metri. Sperăm să-l finalizăm până la sfârşitul anului. Drumul de la Trestioara  urmează să-l finalizăm în anul 2016, cel  târziu în luna iunie", a declarat Vili Pasăre, primarul comunei Dragoteşti.

În satul Valea Rea locuiesc un număr de 35 de familii, iar de-a lungul drumului care face legătura cu Negomir sunt 37 de gospodării. De noile şosele vor beneficia atât localnicii, cât şi cei care vor tranzita zona.

vili_si_drum_valea_rea_1

Vizualizări: 209

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: