Cum a ratat Gorjul ocazia de a avea zimbri în pădurile montane

Două organizaţii non-guvernamentale au implementat în Caraş Severin un proiect de amploare ce vizează repopularea pădurilor montane de aici cu zimbri, Gorjul fiind pe lista iniţială a judeţelor în care organizaţiile respective doreau să îşi ducă la bun sfârşit iniţiativa.

Fondul Mondial pentru Natură (WWF) și Rewilding Europe au demarat proiectul în urmă cu mai bine de 4 ani, iar acum au ajuns să aibă peste 30 de zimbri într-o rezervaţie amenajată la Armeniş, în Caraş Severin, animalele urmând să fie lăsate libere în natură în mod treptat.

Unul dintre iniţiatorii proiectului respectiv spune că Gorjul a figurat pe lista judeţelor care aveau potenţial pentru amenajarea unei rezervaţii de zimbri, zona Padeşului fiind vizată de cele două organizaţii non-guvernamentale. „Ghinionul celor de la Gorj a fost, dacă putem spune aşa, că cei de la Armeniş s-au mişcat extraordinar de repede. Practic, noi credeam că va trebui să ducem muncă de lămurire cu autorităţile locale, să le explicăm diverse lucruri, dar primarul de aici a fost foarte direct cu noi încă de la început. După ce ne-am prezentat şi i-am spus ce intenţionăm el ne-a întrebat doar ce trebuie să facă si a trecut la treabă. Evident că nu a trebuit să mai căutăm alte locuri”, spune Alexandru Bulacu, coordonator local al proiectului.

De altfel, Gorjul este menţionat şi pe panourile informative amplasate pe traseul pe care turiştii vor putea merge pentru a vedea zimbrii trăind în mediul lor natural, o altă zonă care ar urma să fie populată de anul viitor cu acest gen de animale fiind Densuş din Hunedoara. În câţiva ani iniţiatorii proiectului vor să lase zeci de zimbri în libertate în cele două zone şi aceștia să umble în voie în pădurile carpatine, de abia atunci fiind şanse ca o parte din viitoarele turme să își caute hrană și adăpost și în zonele montane din nord-vestul Gorjului, în special în apropiere de Izvoarele Cernei.

zimbri_de_la_hateg_25_620x400

Vizualizări: 204

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: