CJ Gorj face dosare dacă îți faci treaba. O mizerie de comunicat de presă pentru care președintele CJ Gorj trebuie să dea explicații
Am trăit să o vedem și pe asta! Consiliul Județean Gorj îl acuză pe prefect de abuz în serviciu pentru că își face treaba și se implică în soluționarea unor probleme legate de Fondul de Tranziție Justă, o gură de oxigen pentru Gorj. La ședința de astăzi, deși a fost invitat, președintele CJ Gorj, Cosmin Popescu, nu a venit.
Consiliul Județean Gorj a transmis vineri un comunicat de presă, ca reacție la o dezbatere organizată tot astăzi de Instituția Prefectului Gorj pe Fondul de Tranziție Justă.
Pentru că a consultat oameni de afaceri, politicieni, instituții, printre care și CJ Gorj, prefectul Iulian Popescu este acuzat de CJ Gorj de abuz în serviciu.
Cum este Consiliul Județean Gorj, care este evident că nu și-a făcut treaba, nici când a fost vorba de redactarea planului teritorial, nici când au venit propuneri din județ, nici pe susținerea solicitărilor mediului de afaceri, nici pe susținerea codurilor CAEN pentru activitățile din Gorj.
Nicicând!
Planul de Tranziție Justă este un fiasco pornit în birourile CJ Gorj, iar dacă încerci să mai repari ce se mai poate faci abuz în serviciu!!! acesta este mesajul unei instituții cumare răspundere în implementarea Planului de Tranziție Justă, adică 537 de milioane de euro.
Dacă atunci când vrei să faci ceva ești acuzat de abuz în serviciu, cum se numește când nu faci nimic? Ori când blochezi?
Așadar, după CJ Gorj și președintele Cosmin Popescu, implicarea prefectului pune în pericol și lansarea apelurilor de finanțare!
Pentru că a fost o discuție este pus în pericol apelul de finanțare!!!!! Este absolut incredibil cum președintele CJ Gorj Cosmin Popescu a putut semna această mizerie de comunicat de presă.
Ghidul Solicitantului are în continuare hibe, nu ajută foarte mult Gorjul pentru ca acești bani să fie atrași, un motiv în plus pentru a fi mai multe discuții, inclusiv cea de la Prefectură, și de a rezolva cât mai multe probleme până când este este deschis apelul de finanțare.
Poate CJ Gorj nu vrea ca județul să beneficieze de acești bani!