Ciurel vrea să fie director la SE Turceni! Cine spune!
Fostul director al CE Oltenia, Laurențiu Ciurel, are discuții pentru obținerea postului de director al Sucursalei Turceni. Afirmația îi aparține lui Ion Răuț, fost director de resurse umane în CE Oltenia, în mandatul lui Ciurel. Acesta a scris pe Facebook că, din câte știe, acesta nu a renunțat la CEO și își negociază poziția de director la Sucursala Turceni.
Cătălin Stănculescu, cel care conducea Turceni, a fost numit director la Direcția Energie, iar postul pare vacant. Va fi interesant de văzut dacă președintele Directoratului, Sorinel Boza, îl va numi pe acesta, acest lucru însemnând că Boza este dispus să satisfacă orice dorință a PSD pentru a fi lăsat la conducerea companiei. Situația lui Ciurel, în raport cu CEO, nu este dintre cele mai bune. El are un proces la Înalta Curte în care este judecat pentru un prejudiciu adus companiei, iar pe de altă parte a cam pierdut toate procesele cu societatea, prin care încerca să revină. Ultimul eșec l-a avut pe la finalul lui ianuarie, când Tribunalul Gorj i-a respins cererea de revenire pe postul de director la Rovinari. Decizia nu este însă definitivă. Postul de director la Rovinari este suspendat până la definitivarea procesului în care Ciurel este trimis în judecată pentru prejudicierea CEO. (M.B.)