Ciurel, supărat pe salariul lui Trotea şi Graure
Fostul director de la CE Rovinari, Laurenţiu Ciurel, face pe lupul moralist şi critică directorii de la complexurile energetice că au salarii mari, pe care nu le merită. Ciurel uită însă că în perioada în care era director la Rovinari, câştiga de patru ori mai mult decât aceştia. Un director de complex câştigă maxim 5.000 de lei, iar Ciurel lua 20.000 de lei.
Fostul director al Complexului Energetic Rovinari, Laurenţiu Ciurel, e de acord criticile făcute de Traian Băsescu la adresa unor directori de la societăţile cu capital de stat. Ciurel crede că directorii celor două complexuri, Octavian Graure şi Tiberiu Trotea, nu-şi merită salariile pe care le încasează lunar. „Una este să stai la serviciu patru ore, relaxat pleacă acasă înainte de a se termina programul, şi alta e să stea la serviciu de la opt dimineaţa la opt seara. Complexurile energetice nu aduc un profit atât de mare pe cât ar trebui. Cred că aceşti directori au salariile mai mari decât ar trebui să le aibă”, susţine Laurenţiu Ciurel.
Ciurel avea de patru ori mai mult
Ceea ce a omis însă Ciurel, a fost să spună care era salariul său în perioada în care a fost director. Conform documentelor existente, Laurenţiu Ciurel câştiga nu mai puţin de aproape 200 de milioane de lei vechi lunar la care să adăugau mai multe sporuri, susţin actualii directori, în timp ce ei câştigă de patru ori mai puţin. Odată cu plafonarea salariilor, directorii complexurilor încasează lunar un salariu de aproximativ 5.000 de lei. „Salariul domnului director general Trotea este în prezent de 4.600 de lei pe lună. Domnul Ciurel a prins vremuri mai bune la CE Rovinari. Domnia sa câştiga de aproape patru ori mai mult decât domnul Trotea. Avea un salariu de 16.000 de lei”, susţine Diana Milea, purtător de cuvânt CE Rovinari.
Remarca fostului director de la Rovinari l-a deranjat în mod evident şi pe Graure, directorul general de la CE Turceni. „A, păi atunci aveau vreo două sute şi ceva de milioane de lei vechi salariu din câte ştiu eu. Aşa erau salariile când era domnul Ciurel director. Eu am 6.800 de lei brut, iar net 4.700. Eu nu mai am spor de conducere, nu mai am alte drepturi. Am şi fluturaş, am toate actele. Părerea mea este că domnul Ciurel ar trebui să se aprecieze pe el, nu pe mine”, susţine Octavian Graure, director general CE Turceni.