Circulaţie pusă în pericol de hoţi. Şofer: E incredibil cum se fură în ţara asta!
Drumurile naţionale au devenit ţinta hoţilor. Fură lămpile şi panourile solare. În câteva zile, drumarii din Gorj au depus două plângeri la Poliţie după ce s-au trezit că au dispărut mai multe semnalizatoare de pe drumurile naţionale din judeţ.
Cele mai multe furturi au fost semnalate chiar pe cel mai tranzitat drum naţional din judeţul Gorj. Dar de pe toate drumurile dispar semnalizatoare, lămpi solare sau panourile care le alimentează.
E pusă în pericol circulaţia, avertizează drumarii. Mai mult, cei prinşi că fac asta riscă până la trei ani de închisoare pentru că nu vorbim de un simplu furt. „Din Defileul Jiului, ni s-au furat acele surse de alimentare solare a indicatoarelor de ocolire. Şi Defileul Jiului, la fel, e un drum foarte periculos. De acolo, s-au furat cu totul sursele de alimentare, cu acumulator, panou solar. Şi acesta nu este un simplu furt. Este, deja, un atentat la siguranţa participanţilor la trafic”, a spus Cristi Tudor, reprezentant al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova.
Cel mai recent, drumarii au descoperit că zeci de avertizoare care luminează pe timpul nopţii au dispărut în zona Dealului Bujorăscu, un loc unde se întâmplă des accidente de circulaţie şi unde nu e iluminat pe timpul nopţii. Doar 22 de zile au rezistat cele aproximativ 20 de semnalizatoare care au fost instalate pe zidul de sprijin al drumului naţional care duce spre Motru.
„De pe Drumul Naţional 67, care este cel mai circulat drum naţional din Gorj s-au furat zeci de astfel de butoni luminoşi. Au fost desfăcuţi cu totul. Vă daţi seama să stea pe marginea drumului, să desfacă toţi aceşti butoni, să nu se gândească că poate trece chiar şi un angajat de la Drumuri să-l vadă? Cu astfel de furturi ne confruntăm pe toate tronsoanele. Nu putem să punem camere de supraveghere să monitorizăm toate indicatoarele. Am avut situaţii, la Timişoara, de exemplu, cineva a furat şi camera de supraveghere cu totul. Camera a înregistrat chiar şi persoana care a luat-o”, a mai spus Tudor.
Şoferii nu-şi explică gestul hoţilor. „Nu pot să înţeleg ce fac cu ele acasă? Mai ales că nu stau luminate continuu, sunt intermitente. Vor să le pună pe casă, să se vadă de pe lună? E incredibil că am ajuns să furăm orice în ţara asta”, a reacţionat un şofer. „Nu e normal să dispară indicatoare. Şi până la urmă, toate sunt tot din banii noştri puse la loc. Să nu mai vorbim că este pus în pericol traficul. Cred că şi cei care au furat aceste indicatoare şi-au pus viaţa în pericol”, a spus un alt şofer.
Un astfel de buton luminos costă în jur de 150 de lei.