Circa 100.000 de cereri de adeverințe la Complexul Energetic Oltenia

Valul de procese pentru obținerea unor pensii mai mari, pornit de foștii salariați din minerit și energia pe cărbune, va fi mai mare decât s-a estimat.
Sunt circa o sută de mii de persoane care au cerut Complexului Energetic Oltenia adeverințe din care să rezulte plata sumelor pe care le-au cotizat la buget. CE Oltenia are acum sub zece mii de salariați, dar pe timpuri doar Regia Lignitului avea circa 60.000 de angajați.
Compania a susținut într-un proces pe care îl are cu un fost salariat, că este copleșită de numărul mare de cereri. Salariatul a cerut emiterea unei adeverințe din care să rezulte toate veniturile brute realizate în toată perioada în care a avut calitatea de angajat al acesteia, în care să se evidențieze toate sporurile realizate şi temeiul legal al acestora, în conformitate cu statele de plată, în adeverință făcându-se precizarea că pentru veniturile realizate au fost calculate, reținute şi virate contribuțiile către CAS
CE Oltenia a explicat în instanță de ce a întârziat eliberarea adeverinței. „A menționat că, dacă ar fi fost anexată o copie a carnetului de muncă la cererea adresată fostului angajator, adeverința ar fi fost întocmită şi eliberată mai repede, căutările în arhivele societății fiind mult ușurate cu ajutorul carnetului de muncă, în condițiile în care la nivelul societății sunt înregistrate peste 100.000 de cereri, care este de-a dreptul copleșitor, fenomen cu care nu s-a confruntat niciun alt angajator sau deținător de arhive”, se arată în documentul de la Tribunalul Mehedinți.
Vizualizări: 3,512
Distribuie Trimite pe WhatsApp