Cine va remedia distrugerile de pe Stadionul Municipal din Târgu Jiu
Meciul dintre FCU Craiova și Rapid a stabilit un record de spectatori dar și de distrugeri în Stadionul Municipal. Chiar dacă acestea au fost cauzate de suporterii rapidiști, de remedierea problemelor, respectiv scaune distruse, se vor ocupa gazdele partidei, FCU Craiova.
La nici un alt meci disputat până acum nu s-au mai distrus atât de multe scaune, administratorul stadionului urmând să constate toate problemele iar organizatorul, FCU Craiova, să plătească daunele și să remedieze problemele.
„Evaluăm pagubele după meciul din seara trecută de pe Stadionul Municipal și vom purta discuții pe această temă cu reprezentanții FCU Craiova, organizatorul evenimentului sportiv, pentru remedierea, într-un termen cât mai scurt, a stricăciunilor. Avem o relație foarte bună cu acest club, suntem bucuroși să-i avem ca oaspeți pe craioveni și le oferim toate condițiile necesare pentru meciurile de acasă”, a precizat edilul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, recunoscând că vina pentru evenimentele produse nu aparține gazdelor: „Știm că FCU Craiova nu poartă responsabilitatea evenimentelor mai puțin plăcute din seara precedentă și ne dorim, în continuare, spectacole sportive de calitate. Au fost aproximativ 11.000 de spectatori pe stadion și ne-am bucurat de un meci foarte frumos, pentru care trebuie felicitați sportivii ambelor echipe”.
Acesta a fost ultimul meci disputat de FCU Craiova la Târgu Jiu, echipa din Bănie urmând să se întoarcă acasă, la Craiova.