Cine sunt noii decani ai Universităţii „Constantin Brâncuşi”

Zi grea ieri pentru cei şase candidaţi la funcţiile de decani ai facultăţilor din cadrul Universităţii “Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu Jiu. După interviul susţinut marţi de aceştia, comisia numită la nivelul universităţii a stabilit cine va conduce de aici înainte trei dintre facultăţi. Doi dintre foştii decani şi-au păstrat funcţiile, numai Facultatea de Inginerie va fi condusă de o altă persoană. Noii decani vor fi validaţi în şedinţa ordinară a Senatului de la sfârşitul acestei luni.

Candidaţii pentru funcţiile de decan au fost: Facultatea de Inginerie - Cristinel Racoceanu şi Alin Stăncioiu; Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor - Cecilia Răbonţu şi Diana Mihaela Pociovalisteanu; Facultatea de Ştiinţe Medicale şi Comportamentale - Monica Delia Bîcă şi Georgian Badea Miss.

Prorectorul Ştefan Ghimiş a precizat cine va conduce de aici înainte cele trei facultăţi. “La Facultatea de Inginerie a luat concursul domnul profesor universitar Cristinel Racoceanu. La Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, doamna conferenţiar doctor Cecilia Răbonţu, iar la Facultatea de Ştiinţe Medicale şi Comportamentale, doamna Monica Delia Bîcă”, a declarat prorectorul UCB, Ştefan Ghimiş.

Rezultatele vor fi aprobate de Senatul UCB în cadrul şedinţei ordinare stabilită pentru data de 30 ianuarie. Tot atunci se va stabili o dată de concurs şi pentru postul de decan al Facultăţii de Relaţii Internaţionale, Drept şi Ştiinţe Administrative, condusă în prezent de Cornelia Tomescu Dumitrescu. Pentru acest post, rectorul Luminiţa Popescu a propus pe Cristinel Ion Rujan şi Ina Tomescu.

Cinci noi directori de structuri

La concursul pentru funcţiile de director de structură departamentală a participat doar câte o persoană pe fiecare post. Toţi cei care şi-au depus candidaturile au promovat, mai puţin Florin Ciofu care viza funcţia de director al Colegiul pentru Învăţământ Preuniversitar „Constantin Radulescu Motru”, care nu s-a mai prezentat la concurs.

Noi directori sunt: Amelia Boncea - Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic; Roxana Gabriela Popa - Departamentul de Învăţământ la Distanţă şi Formare Continuă; Alin Nioaţă - Departamentul de Asigurarea Calităţii; Ilie Borcoşi - Departamentul Cercetare-Dezvoltare; Liviu Marius Cârţînă - Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Programe Comunitare. 

Vizualizări: 622

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: