Cine lovește nu e prietenul meu!
Educația civică reprezintă unul dintre cele mai complexe deziderate ale educației. Activitatea de învățare reprezintă cadrul de modelare a comportamentului și a personalității civice: se formează și se consolidează reprezentări și noțiuni, emoții și sentimente civice, convingeri și atitudini.
Violenţa umană este o problemă actuală care îngrijorează societatea în ansamblul ei. Nevoia de constientizare, prin campanii sociale, dar si prin programe educaţionale care să urmărească atât dezvoltarea unei culturi a nonviolenţei, cât şi ameliorarea manifestării violenţei în relatiile umane este prezentă și în mediul grădiniței.
Un program educaţional care a încercat să schimbe şi să conştientizeze atitudinea faţă de violenţă s-a desfăşurat miercuri, 13.04.2022, la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr.8 Târgu Jiu prin desfăşurarea activităţii ,,Cine lovește nu e prietenul meu!” în cadrul parteneriatului educaţional judeţean ,,Fii responsabil!”, parteneriat realizat cu sprijinul Inspectoratului Scolar Judeţean Gorj, Casa Corpului Didactic Gorj, Inspectoratului de Poliţie Județean Gorj, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, Şcolii Gimnaziale ,,Constantin Brâncuși” Târgu Jiu şi Şcolii Gimnaziale Novaci.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj şi cadrele didactice de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr.8 Târgu Jiu şi structurile arondate acesteia - Grădiniţa cu Program Normal Nr.14 Târgu Jiu, Grădiniţa cu Program Prelungit ,,Scufiţa Roşie” Târgu Jiu, Grădiniţa cu Program Normal Nr.27 Târgu Jiu şi-au propus ca prin acţiunea desfăşurată să conştientizeze efectele negative ale violenţei asupra preşcolarilor, dar şi să ia atitudine împotriva oricărei forme de violenţă - ,,Spuneţi: Nu, violenței!”. Prin astfel de acţiuni desfăşurate în mediul şcolar se încearcă prevenirea şi combaterea comportamentelor violente pentru asigurarea unui climat necesar dezvoltării armonioase a personalității preşcolarilor.
Prof. Rusu Afronia-Gabriela
Prof. Popescu Daniela