Cine e noul număr 10 al Universității Craiova!
Universitatea Craiova a anunțat că Ștefan Baiaram este noul număr 10 al echipei pentru sezonul 2022 – 2023 din Liga 1 SuperLiga. Nemulţumiţi de faptul că oltenii nu au excelat la capitolul achiziţii, suporterii l-au ironizat pe noul „decar”.
Ștefan Baiaram a preluat tricoul cu numărul 10 de la Ionuț Vînă, însă această mutare nu a fost primită cu bucurie de către suporterii Universității Craiova. Ultrașii care o susțin pe Universitatea Craiova se așteptau ca Mihai Rotaru să transfere un „decar” în perioada de mercato din această vară, dar patronul grupării din Bănie a hotărât să-l promoveze pe Ștefan Baiaram. Mutarea făcută de către patronul echipei din Bănie nu a fost primită cu bucurie de către suporterii Universității Craiova, cei care nu au ezitat și l-au ironizat pe noul „decar” al oltenilor.
Supărați că Mihai Rotaru nu a adus la echipă un „decar”, suporterii au transmis că Ștefan Baiaram nu merită să poarte tricoul cu numărul 10 deoarece prestațiile acestuia nu se ridică la nivelul acestui număr.
Iată comentariile suporterilor Universității Craiova: „Prea mare pentru realizările lui de balerină”, „Eu ziceam că îl dau gratis și ei îi dau nr. 10”, „E număr cu greutate, nu îl prinde, i se lasă în gleznă” sau „Ce fotbaliști mari au purtat numărul 10 pe tricou și ce petardă îl poartă la noi”.