Cinci reţineri după razia din Meteor

Descinderea făcută marţi seara de poliţişti şi jandarmi la o vilă din Meteor s-a finalizat nu doar cu recuperarea unor obiecte de cult recuperate înainte de a fi topite la fier vechi, ci şi cu reţinerea a cinci persoane implicate în furturile din biserici, în special. Patru dintre aceştia au fost arestaţi pentru 29 de zile şi interdicţia de a prăsi localitatea pentru fata minoră.

Reţinerea celor cinci a permis şi aflarea locului în care au fost depozitate obiectele furate din biserici, după descinderea din Meteor oamenii legii având ocazia să descopere un adevărat depozit de cabluri de telefonie ascunse în vila respectivă, toate urmând să fie topite dacă nu erau găsite la timp. Ancheta a fost declanşată după ce preoţii au anunţat la Poliţie că în lăcaşurile de cult au pătruns prin efracţie persoane necunoscute, care au sustras 2 policandre cu stativ (candelabru cu mai multe braţe), 3 căldăruşe pentru agheasmă, 2 cristelniţe şi alte obiecte de cult, valoarea prejudiciului creat depăşind suma de 100.000 lei. Acum prejudiciul respectiv a fost recuperat, topitoria care funcţiona ilegal fiind închisă înainte de a apuca să transforme şi cablurile telefonice în lingouri de cupru.

Poliţiştii au reţinut patru bărbaţi şi o femeie din cartierul Luncilor din municipiu, ei fiind suspectaţi de furtul obiectelor bisericeşti în cele trei lăcaşuri de cult din municipiu, respectiv Biserica din Iezureni, Bârseşti şi Romaneşti. După ce au sustras respectivele bunuri din biserici aceştia le-au vândut unui afacerist din cartierul Meteor din municipiu, care urma să prelucreze aceste bunuri la topitoria pe care o avea improvizată în curtea casei şi pentru care nu deţinea autorizaţie de mediu.  Întrebaţi fiind de ce au recurs la comiterea unei asemenea infracţiuni, hoţii au spus că „ de foame”. 

 „În continuare, poliţiştii de investigaţii criminale să continue cercetările pentru a le documenta suspecţilor întreaga activitate infracţională, existând indicii că cei cinci reţinuţi au comis şi alte fapte de furt pe raza municipiului”, a precizat Daniel Tică, purtător de cuvânt IPJ Gorj

Vizualizări: 147

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: