Cetățenii din Scoarța, invitați la horă de Paște
Cu mic, cu mare, cetățenii comunei gorjene Scoarța sunt invitați duminică, 28 aprilie, în ziua de Paște, să ia parte la o horă. De altfel, este pentru prima dată după mulți ani când are loc un astfel de eveniment la nivel de localitate, spun autoritățile din Scoarța.
Activitatea se va desfășura pe platoul din vecinătatea căminului cultural din satul Bobu, unde va fi amenajată și o scenă. Sute de oameni sunt așteptați să se prindă în horă începând cu ora 18:00. Atmosfera va fi întreținută de formația Crinul Band.
Primarul Ion Stamatoiu spune că de aici înainte va organiza hore în mai multe zone ale comunei. ”Această horă vrem să fie un început. Este prima care se face după ani de zile la Scoarța. O să continuăm. De Sfântul Petru e praznicul de la Scoarța, o să facem și acolo. Și la Budieni. La hora de Paște, sunt convins că cetățenii o să vină în număr mare, pentru că sunt doritori. Vremea să fie frumoasă”, a declarat Ion Stamatoiu, primarul comunei Scoarța.