Cer să fie despăgubiți cu 2 milioane de euro

Locuitorii satului Runcurel, comuna gorjeană Mătăsari, vor avea negocieri cu oficialii Complexului Energetic Oltenia. Este vorba despre cei care locuiesc în zona grav afectată de exploatarea minieră. Astfel, marți, localnicii vor avea o întâlnire pe baza acestui subiect, fiind vorba despre 34 de imobile.

Satul Runcurel este înconjurat de trei cariere miniere: Roșiuța, Jilț Nord și Jilț Sud. Cu trecerea timpului, exploatările din zonă i-au afectat mult pe localnici, iar compania energetică trebuie să-i despăgubească.

Prefectul de Gorj, Corneliu Răducan Morega, spune că doi proprietari din zonă cer despăgubiri absurde, de ordinul milioanelor de euro. ”Marți va avea loc o întâlnire între reprezentanții companiei energetice, ai primăriei și ai comunității. Acolo se vor pune cărțile pe masă pentru a se negocia. O să fim și noi la acea întâlnire cu rol de mediere. Sperăm să fie un succes această operațiune. S-a făcut evaluarea, iar oamenii vor cere anumite sume de bani. Sunt și două persoane acolo care cer sume uriașe. Este vorba despre 2 milioane de euro”, a spus prefectul.

Negocierile au mers greu și atunci când compania avea interes să extindă exploatările miniere. Acum, când este obligată să le închidă, s-ar putea să fie doar simulate.

Vizualizări: 12,582

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: