CEO susţine că a luat măsuri pentru normalizarea condiţiilor de muncă

Ministerul Energiei a răspuns unei petiţii a deputatului liberal Dan Vîlceanu, cu privire la condiţiile de muncă din minerit. Mai exact, ministerul a înaintat deputatului un răspuns întocmit de Complexul Energetic Oltenia, din care rezultă că au fost luate măsuri pentru normalizarea locurilor de muncă. Circa 8.000 de mineri şi energeticieni din CEO sunt încadraţi în prezent în condiţii deosebite de muncă, pe care riscă să le piardă la finalul anului.

Complexul Energetic Oltenia are termen până la finalul anului 2018 să normalizeze condiţiile de muncă în cariere şi termocentrale. Până atunci, salariaţii beneficiază de drepturile cuvenite celor care lucrează în condiţii deosebite. Liderii de sindicat spun că nu au fost normalizate condiţiile de muncă şi cer guvernului prelungirea condiţiilor deosebite.

Deputatul Dan Vîlceanu susţine că societatea nu a făcut demersuri pentru normalizarea condiţiilor de muncă, ba chiar spune că acestea s-au înrăutăţit. Compania l-a contrazis în răspunsul transmis prin intermediul Ministerului Energiei. „Stadiul realizării acestor măsuri este raportat semestrial de către CE Oltenia la Inspectoratele Teritoriale de Muncă Gorj şi Mehedinţi şi a fost verificat de către inspectorii de muncă”, arată CEO, menţionând că în ultimii trei ani au fost nu mai puţin de 36 de rapoarte de control.

„Toate au confirmat faptul că au fost întreprinse acţiunile din planul de prevenire şi protecţie care să ducă la realizarea măsurilor. Considerăm că afirmaţia petiţionarului, că nu s-a făcut nimic pentru normalizarea condiţiilor de lucru, este total nefondată, fiind contrazisă nu numai de Complexul Energetic Oltenia, ci şi de Inspectoratele Teritoriale de Muncă, prin rapoartele de control întocmite”, se arată în răspunsul CEO.

Pe de altă parte, în acelaşi răspuns, Complexul Energetic Oltenia recunoaşte că ar fi necesară prelungirea perioadei în care minerii şi energeticienii sunt încadraţi în condiţii deosebite, prelungire care poate fi acordată numai de guvern. „Recunoaştem că, în ciuda eforturilor depuse, există probabilitatea ca nivelul noxelor să nu poată fi adus în limite admisibile, măsurile luate să nu aibă rezultatul scontat şi că ar fi necesară emiterea unei noi hotărâri de guvern care să permită prelungirea avizelor”, se arată în răspunsul semnat de preşedintele Directoratului, Sorin Boza.

Vizualizări: 2,683

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: