CEO devine filială de lignit. Ce se întâmplă cu salariaţii?

Complexul Energetic Oltenia va deveni filială de lignit. În ședința AGA din 3 august va fi votată înființarea acesteia, însă nimeni nu cunoşte ce va presupune exact această filială şi ce se va înâmpla cu salariaţii.

Federația Națională Mine Energie (FNME) a solicitat, în scris, conducerii CEO să ofere informaţii clare cu privire la soarta angajaţilor: „Aşteptăm informare către salariaţi cu ceea ce clar se doreşte, nu cu ce e scris în planul de restructurare. Pe mine mă interesează ce se întâmpla cu oamenii, cine rămâne, cum îi divizezi. Pe surse se aud fel şi fel de chestii. În rezerva de capacitate rămân carierele Roşia, Pinoasa şi Roşiuţa. Nu ştim cu cine o să facem lucrările respective. Au venit colegii, cei 1.800, dar foarte puţini au calificare care să le permită să ocupe locurile de muncă de specialitate. Majoritatea sunt maşinişti”, a declarat, pentru Radio Infinit, Dumitru Pîrvulescu, preşedintele FNME.

Liderul FNME spune că cei de la guvernare și-au asumat delimitarea energiei pe cărbune de energia care va fi produsă de fotovoltaice și de grupurile pe gaze: „În momentul de faţă, prin programul de decarbonare, au această obligaţie. De a face o separare între entităţile nou-create şi ceea există energie pe cărbune. La momentul în care acele societăţi se vor crea, va fi o deformare a preţului în piaţă. Eu sper ca şi după 2026 să avem un ajutor, că va fi o taxă de servicii de sistem, pentru că altfel nu avem cum să vindem în piaţă. Nivelul costurilor totale la energia pe cărbune va fi mult mai mare decât ce e acum în piaţă”.

De asemenea, Dumitru Pîrvulescu transmite că nu există vreo posibilitate prin care CEO să treacă la Minprest: „Minprestul are o poziţie clară, un statut propriu. Cum să treacă tot CEO de acum în Minprest. Nu există aşa ceva. E o prostie. Activitatea se va diminua şi pe cale naturală, pentru că mulţi dintre colegi vor pleca la pensie. Dar vrem, nu vrem, trebuie să facem ce vrea Europa”.

Vizualizări: 4,424

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: