Centrul de Copii şi Juniori de la Pandurii, abandonat de finanţatori

Pandurii Târgu Jiu confirmă faptul că antrenorii de la Centrul de Copii şi Juniori sunt neplătiţi de luni bune, dar clubul susţine că situaţia va fi remediată. „Conducerea clubului Pandurii Lignitul Târgu Jiu face precizarea că această problemă se va rezolva în cel mai scurt timp, plăţile salariale către antrenori şi personalul centrului urmând să fie făcute în zilele următoare”, arată un comunicat al clubului. Reacţia vine după ce un antrenor a dezvăluit faptul că nu a fost plătit de trei luni.

Clubul Pandurii arată că banii care ar fi trebuit daţi de Consiliul Judeţean Gorj nu au mai ajuns. „În această perioadă, conducerea clubului Pandurii Lignitul Târgu Jiu, prin administratorul special Marin Golea, a făcut patru demersuri legale pentru a obţine finanţarea cu care Consiliul Judeţean Gorj s-a angajat să contribuie la desfăşurarea activităţii Centrului de Copii şi Juniori”, arată Pandurii, care precizează că nu au mai fost viraţi bani din octombrie 2016.

În schimb, clubul aflat în insolvenţă ar fi suportat o serie de cheltuieli ale Centrului de Juniori: „Menţionăm că salariile au fost întârziate în ultimele două luni deoarece  au fost efectuate numeroase alte cheltuieli ce ar fi trebuit achitate din sumele provenite de la Consiliul Judeţean Gorj, respectiv taxe de înscriere în campionate, contravaloare vize medicale, organizarea meciurilor oficiale şi a antrenamentelor grupelor de copii şi juniori, deplasările  la meciuri şi antrenamente ş.a.”.

Vizualizări: 846

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: