(închide)

Ceartă din cauza unui gard. Lovit cu lemnul în cap

Un bărbat de 27 de ani a ajuns în vizorul oamenilor legii după ce și-a lovit vecinul cu un lemn în cap. Totul a început de la limitele unui gard între proprietățile celor doi.

Polițiști au fost sesizați prin apelul 112 de un bărbat de 64 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj, cu privire la faptul că a fost agresat fizic de un vecin, pe raza orașului Tg-Cărbunești.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, ocazie cu care a reieșit faptul că, în jurul orelor 14:35, în timp ce apelantul construia un gard la proprietatea pe care o deține pe raza orașului Tg-Cărbunești, a avut un conflict spontan cu vecinul său, de 27 de ani, din localitate, în privința limitelor de proprietate, împrejurări în care apelantul a fost lovit cu o bucată de lemn în zona capului. 

Cu ocazia intervenției polițiștilor, tânărul a devenit recalcitrant, adresând amenințări cu moartea unui alt localnic, în vârstă de 61 de ani, fapt pentru care polițiștii l-au imobilizat și condus la sediul poliției, pentru luarea măsurilor legale. 

În urma agresiunii suferite, apelantul prezenta o leziune sângerândă în zona capului, acesta deplasându-se cu mașina personală, la spital.     

Persoanelor vătămate le-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii 26/2024, ocazie cu care au refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu, fiindu-le înmânate cereri pentru a se adresa instanței de judecată. 

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare, iar față de tânărul de 26 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 ore, fiind introdus în arestul I.P.J. Gorj.

Vizualizări: 941

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: