A intrat cu mașina într-un copac și a ajuns la spital
O șoferiță a ajuns vineri la spital, după ce a intrat cu mașina într-un copac. Evenimentul rutier a avut loc pe raza comunei Telești, Gorj.
Sesizați cu privire la acest accident, polițiști din cadrul Biroului Rutier s-au deplasat la locul faptei unde au stabilit faptul că, în jurul orei 16:00, o femeie de 53 de ani, din comuna Bălești, în timp ce conducea un autoturism, din direcția Șomănești către Vârț, într-o curbă la dreapta, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și ar fi pierdut controlul direcției autovehiculului, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu un copac.
În urma impactului femeia a suferit leziuni, fiind transportată, cu ambulanța, la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, aceasta fiind condusă la Secția UPU Târgu Jiu, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.