Ce se construiește în locul fabricii de confecții din Târgu Jiu

Fabrica de Confecții din Târgu Jiu și-a găsit cumpărătorul, după intrarea în insolvență. Un om de afaceri a decis să investească în orașul lui Brâncuși, chiar lângă una dintre operele sale, Coloana Fără Sfârșit, acolo unde este amplasată clădirea. Investitorul vrea să facă câteva sute de apartamente, zone comerciale și spații verzi.

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, spune că un astfel de proiect este unul important pentru Târgu Jiu. Tot edilul spune faptul că există posibilitatea ca investitorul să aibă nevoie de avizul Ministerului Culturii, mai ales că fosta fabrică este lângă Coloana fără Sfârșit.

”S-a pus în discuție construirea unor blocuri și spații verzi. Vom vedea. Acum este prea devreme să spunem ce vor construi cei care au câștigat licitația pentru fabrica de confecții de la Târgu Jiu. Dintr-o discuție pe care am avut-o cu reprezentantul dezvoltatorului imobiliar, se dorește un proiect grandios. Din punctul meu de vedere, este cel mai modern proiect pe care l-am văzut că s-ar putea dezvolta la Târgu Jiu. Fabrica de confecții se află în imediata apropiere de parcul Coloana fără Sfârșit. Este clar că va avea nevoie de avizul de la Ministerul Culturii. De asemenea, este și foarte aproape de o unitate militară. Proiectul este evaluat la câteva zeci de milioane de euro. Pentru noi este un proiect care ne încântă. Vorbim despre sute de apartamente, mai multe spații comerciale, iar acestea dau o altă imagine zonei. Îmi pare rău că vechea activitate din zona respectivă nu se mai poate relua”, a spus Marcel Romanescu.

Terenul de două hectare cu clădirile aferente a fost evaluat la două milioane de euro.

Vizualizări: 9,680

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: