CE Oltenia: Zeci de angajați cu Covid, directori în izolare
Mai mulți șefi din Complexul Energetic Oltenia au fost izolați la domiciliu după ce au intrat în contact cu colegi care au fost apoi testați pozitiv pentru Covid 19. Printre cei care au rămas acasă pentru două săptămâni este și directorul Direcției Miniere, dar și alți șefi de departamente. În total, până acum, 20 de angajați ai companiei energetice au fost confirmați cu noul tip de coronavirus. Dintre aceștia, patru sunt din rândul TESA.
Cei mai mulți dintre minerii infectați până acum au fost vindecați și externați. În plus, s-au și întors la muncă după cele 14 zile de izolare de la data externării. „20 de salariați avem. Din personalul TESA, avem patru salariați confirmați. Mai erau internați cinci angajați. Sunt angajați care au trecut peste perioada de izolare după ce au ieșit din spital și au revenit la muncă. Au trecut peste acele perioade de izolare”, a spus Daniel Burlan, președintele Directoratului companiei, la Tele3.
Zeci de angajați au fost izolați la domiciliu după ce au intrat în contact cu cei patru salariați din TESA infectați cu Covid 19. Printre aceștia, și persoane din conducerea companiei, oameni care acum lucrează de la domiciliu pentru ca activitatea producătorului de energie să nu fie afectată. „Sunt câteva zeci de angajați care au fost izolați. 23-24 de salariați sunt izolați după ce au fost confirmate cazurile din TESA. Avem director de direcție, este și directorul Direcției Miniere, a avut contact pe 5 mai într-o comisie, avem șefi de departamente. Sunt activi, lucrează în comisii de acasă. Își fac treaba, nu blocăm activitatea chiar dacă aceste persoane sunt în izolare. Joi, vineri, o să revină la activitate. Nu au fost testați, nu au nici simptome de niciun fel”, a mai spus Burlan.
Printre directorii aflați în izolare sunt Cătălin Stănculescu, Gheorghe Dobrițanu, Ion Petroniu și Sorin Alecu, sunt cu toții în izolare, aceștia intrând în contact cu salariații confirmați deja cu COVID-19.