CE Oltenia împădurește sute de hectare
Complexul Energetic Oltenia (CEO) intenționează să reabiliteze terenurile degradate, inclusiv halde de steril, prin plantarea de vegetație forestieră. Aceste terenuri, care aparțin în prezent CEO, nu mai sunt utilizate pentru depozitarea sterilului rezultat din activitățile miniere și sunt nefolosite.
Conform obligațiilor legale, compania trebuie să redea aceste suprafețe circuitului economic. Planul de împădurire vizează o suprafață de peste 231 de hectare.
Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Gorj și CEO – U.M.C. Rovinari au anunțat publicul asupra deciziei de încadrare a planului Amenajamentul vegetației forestiere instalată prin plantații pe terenuri degradate (halde de steril) aparținând CEO S.A., ce acoperă o suprafață de 231,21 hectare în zona orașului Rovinari și a comunei Câlnic, județul Gorj.
Documentația aferentă acestei decizii, care permite adoptarea planului fără aviz de mediu, poate fi consultată la sediul APM Gorj din Târgu Jiu, strada Unirii, nr. 76. Programul de acces este de luni până joi, între orele 9:00-16:00, și vineri între orele 9:00-13:00. Publicul poate trimite observații în termen de 10 zile calendaristice de la publicarea anunțului. În lipsa unor observații justificate, se va emite decizia finală de încadrare.
Lucrările de împădurire urmează să înceapă anul viitor, având amplasamentul situat între orașul Rovinari și comuna Câlnic.