Ce i-a cerut Edi Iordănescu lui Morega
Fostul deputat Dan Ilie Morega susţine că antrenorul Pandurilor, Edi Iordănescu, i-a cerut sprijinul pentru a rezolva problema cu finanţarea CEO. Potrivit unei note de fundamentare trimise institutului condus de Morega, echipa ar avea nevoie de 1,5 milioane de euro pentru intrarea în Cupele Europene, după care Pandurii se pot finanţa. „Am avut o discuţie cu Edi Iordănescu şi mi-a spus că ne trebuie 1,5 milioane de euro ca să intrăm în cupele europene în luna mai, după care ne autofinanţăm. Avem jucători neplătiţi, antrenori neplătiţi, datorii şi riscăm să nu intrăm în Cupe, fără finanţarea CE Oltenia”, a declarat Morega. Acesta susţine că decizia managerului Laurenţiu Ciobotărică de a sista finanţarea sportului gorjean, în special a clubului de fotbal, se află în strânsă legătură cu liderul sindical Marin Condescu. (D.M.)