Ce artiști vor urca pe scenă la Festivalul Berii de la Târgu Jiu!

Festivalul Berii va avea loc la Târgu Jiu în cursul acestei săptămâni. În perioada 17-20 august 2023, pe Insulița de pe Jiu va avea loc evenimentul privat, de tradiție pentru Municipiul Târgu Jiu, organizat în aer liber și cu acces gratuit.

Evenimentele acestui festival au loc pe Insuliță, acolo unde sunt amenajate zone de food și o zonă special concepută pentru servirea mesei dotată cu mobilier specific de terasă. În proximitatea acestei terase se va asigura prezența comercianților autorizați care vor desfășura activitățile de preparare și vânzare produse alimentare, precum și vânzare de băuturi alcoolice, răcoritoare și apă. Tot pe Insuliță sunt amenajate o zonă shop, dedicată vânzătorilor ambulanți, o zonă de fun cu tiribombe, jocuri – box, baschet, bile, carusele, mașinuțe electrice, tobogane gonflabile, baloane de apă etc. și o  zonă de muzică. pe heliport.

Vineri, între orele 21:00 și 23:00, va fi o seară dedicată muzicii populare cu Nelu Bîțînă, Dumitru Vasilescu, Andra Matei și Elisabeta Vasile.

Sâmbăta se organizează o discotecă în aer liber iar duminică, de la ora 21:00, vor urca pe scenă Alina Eremia, Puya, Asu&Lunna și trupa Contrasens.

Festivalul se va încheia, ca în fiecare an, cu un spectaculos foc de artificii.

Vizualizări: 5,694

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: