Caută finanţare pentru o sală de sport
Autorităţile locale din comuna gorjeană Cruşeţ au depus un proiect la Compania Naţională de Investiţii pentru construirea unei săli de sport în localitate. În acest moment, nicio unitate de învăţământ din comună nu dispune de sală pentru desfăşurarea orelor de sport.
Comuna Cruşeţ se numără printre puţinele localităţi din Gorj în care nu s-a investit niciun leu în sport.
Autorităţile locale din zonă vor să investească în acest sector şi să apropie tineri de sport. "Am depus la Compania Naţională de Investiţii un proiect pentru construirea unui săli de sport în localitate. Suntem o comunitate mică şi cel mai probabil şi sala va fi una pe măsură. Avem 3000 de oameni în satele din Cruşeţ. Va avea cel mai probabil 150 de locuri pe scaune. În felul acesta o să putem să începem să promovăm şi noi sportul în comună. Vreau să subliniez faptul că nici şcolile din comună nu au săli de sport", a precizat viceprimarul cu atribuţii de primar, Teodor Godeanu.
Autorităţile locale din Cruşeţ vor să facă în această sală de sport şi activităţile cultural artistice din comună. "Noi vrem să folosim sala de sport şi pentru activităţile culturale. Avem două cămine culturale în comună, în satele Slăvuţa şi Maiagu, dar sunt foarte vechi, mereu trebuie să facem aici reparaţii şi cheltuim bani. Tot aici în aceste cămine organizăm şi alegerile locale, dar sunt foarte mici. Au cam 30 de locuri şi pentru festivităţi sunt mici", a mai spus Teodor Godeanu.