Câți bani i-a oferit Mihai Rotaru lui Gâlcă pentru reziliere!

Acționarul Universității Craiova, Mihai Rotaru, vrea să scape de antrenorul principal Costel Gâlcă și i-a propus suma de 150.000 de euro pentru a pleca. Acesta a avut parte de o surpriză pentru că Gâlcă nu a acceptat și s-a prezentat la antrenamentul echipei.

După rușinea din prima etapă a Cupei României, când formația din Bănie a fost învinsă de Metalul Buzău, în deplasare, cu 0-1, Rotaru i-a cerut lui Gâlcă să-și asume rezultatul. Pentru că tehnicianul nu și-a dat demisia, acționarul a decis să facă el primul pas și să-i ofere 150.000 de euro lui Gâlcă să lase pe altcineva în locul lui. Tehnicianul a refuzat și cere întreaga sumă prevăzută drept clauză de reziliere, adică 500.000 de euro, potrivit as.ro.

În contextul în care Universitatea Craiova joacă duminică, 3 noiembrie, pe teren propriu, cu FCSB, în etapa a 15-a, ultima a turului sezonului regulat al Superligii, este greu de crezut că Rotaru va mai face acum vreo modificare pe banca tehnică.

În prezent, echipa din Bănie se află pe locul 3, cu 21 de puncte, după U Cluj (29 de puncte) și Petrolul (22 de puncte). Există riscul chiar ca formația olteană să iasă dintre primele șase după această etapă.

Universitatea Craiova are cinci victorii în acest sezon, dar precedentele două succese sunt cu nou-promovatele în Superliga, Gloria Buzău și Unirea Slobozia.

Echipa antrenată de Costel Gâlcă are două victorii în ultimele 10 meciuri: 5-1 cu Gloria Buzău pe 16 august în etapa 6 din Superliga și 3-0 cu Unirea Slobozia pe 30 septembrie în runda cu numărul 11, ambele pe teren propriu.

Vizualizări: 673

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: