Câţi bani face Spitalul Judeţean din rezervele private

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu face bani frumoşi de pe urma rezervelor de lux. Chiar dacă o noapte acolo costă 100 de lei, au fost pacienţi cu dare de mână care au rotunjit conturile unităţii medicale. Pentru că lucrurile merg atât de bine, conducerea spitalului îşi propune să realizeze rezerve de lux în fiecare secţie.

Cele mai mari încasări s-au făcut la Secţiile Pediatrie şi Ginecologie. De la începutul acestui an, numai de la rezervele de la cele două secţii s-au încasat aproximativ 50.000 de lei. „Toate rezervele pe care noi le avem în regim hotelier sunt solicitate în permanenţă. Acest lucru ne-a determinat să prevedem în planul de investiţii rezerve cu plată în toate secţiile spitalului, pentru că sunt foarte căutate. De la începutul anului până în prezent, la secţia de Cardiologie s-a încasat 4.800 de lei, la Gastroenterologie s-a încasat 1.650 de lei, la Medical 1.250 de lei, la Ginecologie, 22.900 de lei, la Pediatrie, 27.450 de lei. Iată că aceste rezerve cu plată sunt foarte căutate şi agreate de pacienţi. Vom avea câte două rezerve cu plată pentru fiecare secţie în parte”, a declarat Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă.

La spital, ca la hotel

Condiţiile sunt ca la hotel în aceste rezerve. „Toate rezervele cu plată conţin frigider, televizor, grup sanitar propriu, condiţii bune şi mobilier nou. 100 de lei este taxa pe noapte. Nu este nici mare, nici mică. Eu consider că este o taxă rezonabilă. Drept dovadă, acest serviciu este solicitat în permanenţă”, a mai subliniat Tătaru.

Vizualizări: 682

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: