Câte infectări au fost anunțate luni
681 noi cazuri de îmbolnăvire în 24 de ore au fost anunțate luni de Grupul de Comunicare Strategică, dintre care cinci cazuri noi sunt la Gorj. În intervalul menționat au fost înregistrate 12 decese.
"Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, un deces la categoria de vârstă 50-59 ani, unul la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 decese la persoane cu vârsta de peste 80 de ani. 11 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Un pacient decedat nu a prezentat comorbidități", a transmis Grupul de Comunicare Strategică.
În cel puțin trei instituții publice din Gorj au fost depistate noi cazuri de coronavirus în rândul salariaților în ultimele zile. Este vorba de patru angajați de la Direcția Antifraudă, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj și o infirmieră din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj.
actualizare: Pe raportarea DSP Gorj apar 29 de cazuri noi în 24 de ore.