Cât plătește CE Oltenia pentru consultanță
Complexul Energetic Oltenia achiziționează servicii de consultanță pentru viitoarele centrale pe gaze de la Ișalnița și Turceni.
Potrivit anunțului publicat pe portalul de achiziții publice, valoarea estimată a contractelor se ridică la circa 36 de milioane de lei. Criteriul de atribuie va fi „cel mai bun raport calitate-preț”.
Firmele interesate pot depune oferte până la data de 16 august. Oferta financiară are o pondere de 40% în punctaj, experiența personalului de specialitate a ofertantului - 44%, iar „compatibilitatea abordării, metodologiei şi planului de lucru propuse” - 16%.
Cele două proiecte de centrale pe gaze fac parte din strategia de decarbonare a CE Oltenia. Ele primesc finanțare din bani europeni, prin Fondul de Modernizare. Este vorba de 167 de milioane de euro pentru noua centrală de la Turceni și 253 de milioane de euro pentru cea de la Ișalnița.
Pentru proiectul de la Turceni, CE Oltenia s-a asociat cu Tinmar Energy.