Cât l-a costat un copac tăiat ilegal

Un bărbat din comuna gorjeană Polovragi a fost condamnat zilele trecute la 1500 de lei amendă penală, pentru pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere ilegală de arbori. Sentința Judecătoriei Novaci nu este definitivă.

“În actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă, că, în data de 21.08.2018, în jurul orelor 13:40, inculpatul s-a deplasat în fondul forestier național aparținând Ocolului Silvic Polovragi, de unde, prin folosirea unui fierăstrău mecanic, a tăiat de pe picior un arbore din specia fag, cu diametrul la cioată de 60 cm şi volumul de 3,9 m.c., fără ca arborele respectiv să fi fost marcat anterior de către organele silvice, faptă prin săvârșirea căreia a fost creat un prejudiciu fondului forestier național în cuantum de 1915,98 lei, ce depășește de 9,81 ori preţul mediu a unui metru cub de masă lemnoasă pe picior”, se arată în documentul de la instanță.

Ulterior, la scurt timp, înainte să efectueze vreun transport de material lemnos, inculpatul a fost surprins în flagrant de organele de cercetare penală, în timp ce fasona arborele de esență fag, care erau însoțite de lucrători din cadrul Primăriei Polovragi.

“Astfel inculpatul a fost surprins în timp ce deținea 3, 9 m3 de material lemnos, cantitate de lemn pe care intenționa să o transporte la domiciliu și care provenea de pe urma tăierii de pe picior a arborelui de esență fag, nemarcat de organele silvice și care avea diametru de 60 cm la cioată”, a mai menționat sursa citată.

Amenda penală de 1.500 de lei echivalează cu 150 de zile amendă-penală. Gorjeanul va mai achita și 800 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Vizualizări: 2,038

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: