Cât costă un sejur de Crăciun în regiunile pitorești din Bucovina!

Turiștii iubitori de natură și tradiții pot opta de Crăciun pentru Bucovina, una dintre zonele ofertante din România în privința sejururilor de sărbători. Numeroși români și-au rezervat deja locuri în pensiunile și casele de vacanță puse la dispoziție de localnici.

Crăciunul în Bucovina atrage numeroși turiști, iar multe dintre sejururile oferite la pensiunile din Suceava, Rădăuți, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei sau Siret au fost deja rezervate.

O pensiune din Câmpulung Moldovenesc, ale căror camere au fost rezervate în întregime, cu prețuri de la 513 euro la 720 de euro de persoană, pentru patru nopți de cazare, a mizat în atragerea turiștilor pe tradițiile locale și ospitalitatea gazdelor.

Turiștii sunt atrași de atmosfera autentică, tradițiile străvechi și peisajele de vis din zonă. Nu lipsesc cinele bogate cu preparate tradiționale, obiceiul tăierii porcului, plimbări cu sania trasă de cai și relaxare la spa. 

PNL

O pensiune din Gura Humorului promite un sejur memorabil de Crăciun (patru zile) la un cost de circa 3.000 de lei de persoană, pentru o cameră sau un apartament, cu cină tradițională și alte facilități și program de voie la pârtia de schi.

Dar turiștii care vor să descopere tradițiile și atracțiile Bucovinei pot găsi și oferte la prețuri mai reduse, de 1.500 - 2.000 de lei de persoană.

Datorită valorii lor artistice și unicității lor bisericile mănăstirilor Voroneţ, Humor, Moldoviţa, Suceviţa, Arbore, Pătrăuţi, „Sfântul Ioan cel nou” Suceava şi Probota opt dintre ele au fost incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO și pot fi vizitate de cei care ajung în Bucovina. Mănăstirea Putna, ridicată de Ștefan cel Mare, a rămas un simbol al regiunii din nordul României. Putna a devenit, recent, și locul de început al unuia dintre cele mai apreciate trasee din România, Via Transilvanica, o rută turistică de 1.400 de kilometri, care pornește de la Putna, străbate Transilvania şi se încheie la Drobeta – Turnu Severin.

Vizualizări: 958

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: