Cât câştigă primarul unui oraş din Gorj: “Nu se merită”

De multe ori, primarii s-au plâns că nu câştigă suficient. Un edil din Gorj spune că dacă ar fi rămas la catedră, cu normă întreagă, ar fi câştigat mai mult decât încasează acum, ca primar. Este vorba de edilul din Târgu-Cărbuneşti, care a venit şi cu explicaţii. Acum câştigă 7.400 de lei. Iar ca profesor, ar fi luat cu cel puţin 1.000 de lei în plus.

Dănuţ Birău, primarul din Târgu-Cărbuneşti, a declarat că primarii de comune câştigă şi mai puţin.

“Un primar de comună ia cinci mii de lei, bani în mână. Foarte puţin. Salariul meu este de 7.400 de lei, bani cash. Salariul meu, ca profesor cu gradul unu şi peste 25 de ani vechime în învăţământ, salariul de încadrare acum este 8.400 nu ştiu cât. Nu se merită la primărie. Dacă împarţi timpul alocat, cred că sunt unul dintre puţinii primari care nu a luat spor de fonduri europene deşi de vreo cinci ani implementăm fonduri europene la Târgu-Cărbuneşti. Am dat la cei patru, cinci cât lucrează în echipa respectivă. Eu sunt unul care nu am luat. Nu era că dai declaraţii, că le luai în mod legal. Legea îţi permite să iei 25% spor pe fonduri europene. Eu am considerat că atunci când candidezi şi pui pe broşură proiectele, nu mai pui că pentru a lua un spor de 25%, spui că doar vrei să dezvolţi comunitatea”, a declarat primarul din Târgu-Cărbuneşti, într-o emisiune la Radio Târgu Jiu. 

Dănuţ Birău este şi profesor de educaţie fizică şi sport.

Vizualizări: 7,462

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: