Casă la cheie pentru o familie cu patru copii
Senatorul de Gorj Ion Iordache și grupul său de susținători au finalizat prima casă din cadrul proiectului “Toți copiii merită o casă”. Familia Cârstenoiu din Slivilești va avea prima iarnă în condiții decente.
Cei patru copii, împreună cu părinții lor, locuiau într-o încăpere de 6 metri pătrați, făcută din pământ, fără geamuri și acoperită cu folie de plastic.
“De astăzi au o casă nouă, cu bucătărie, baie, apă curentă și căldură. Am început acest proiect, “Toți copiii merită o casă”, fiind convins că poate schimba vieți, că poate oferi o șansă nesperată, o lumină în negura sărăciei. Fiecare copil merită să aibă condiții mai bune de viață și un mediu în care să se dezvolte sănătos. Pentru că dintotdeauna am crezut în puterea exemplului, am construit această primă casă din cadrul proiectului”, a transmis senatorul de Gorj.
Ion Iordache speră să fie susținut pentru a face și alte astfel de proiecte. “Este important ca noi, gorjenii, să începem să ne ajutăm unii pe alții, să fim mai uniți și mai buni. Pentru casele următoare, mă bazez că vom fi mai mulți care putem contribui ca și alte familii să-și vadă visul împlinit. Fac apel la toți oamenii cu posibilități materiale, să se alăture proiectului “Toți copiii merită o casă”! Implicarea noastră ar putea schimba radical destinele unor copii nevinovați! Sper că și politicienii gorjeni vor simți nevoia să se implice în proiect și să se asigure că, prin contribuția lor directă, copiii din județul nostru nu mai adorm în frig și nemâncați”, este mesajul senatorului PNL Gorj.