Caragea, pericol public

Un fost șef al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, Viorel Salvador Caragea, este acuzat la TV Sud de presiuni incredibile făcute asupra unor jurnaliști care au scris că firma unor mafioți italieni a închiriat la Târgu Jiu taman vila fiicei acestuia. Presiunea ar fi aceea că Viorel Caragea a cerut postului de televiziune „datele de stare civilă” ale persoanei care a pus burtierele în timpul unei emisiuni. Și ar mai fi faptul că fostul șef al IPJ Gorj a spus în fața jurnaliștilor de la TV Sud că bătălia lui cu jurnalistul Narcis Daju e pe viață și pe moarte.

Nu cred că viața lui Narcis Daju este în pericol din cauza lui Caragea. Și nici libertatea de exprimare. Mult mai periculos este ce face presa din Gorj, care îl promovează pe Caragea zi de zi, deși acesta nu face decât să arunce haotic cu pietre în toată lumea, fără argumente și într-o limbă română fracturată.

Un om care nu cunoaște Gorjul ar fi probabil șocat să afle că un fost șef al Poliției își permite astfel de atitudini cu jurnaliștii. Caragea a cerut de la TV Sud datele de stare civilă doar pentru că nu știe să se exprime. În fapt, a vrut să ceară numele persoanelor, ca să le dea în judecată. Întrebarea este însă cum a ajuns un om ca Viorel Caragea șef al Poliției din Gorj. Modul în care acesta se comportă în spațiul public după ce a fost trecut în rezervă este 90% batjocură, iar restul de 10% l-aș trece la liberă exprimare și civism. Așa era și înainte și totuși a fost ținut atâția ani în funcție.

Și Pandurul, ca și TV Sud, a primit de la Viorel Caragea o hârtie cu niște întrebări în baza legii 544, care obligă doar instituțiile publice la transparență. Sunt două întrebări fără logică, fără legătură cu cele scrise în ziarul Pandurul, care prin formularea lor m-au dus cu gândul la vechile anchete milițienești, în care erai pus să recunoști chestii de care nu aveai habar, sub presiunea bocancului.

Viorel Caragea, deși polițist, are o mentalitate de milițian sau cel puțin așa îmi lasă mie impresia. Cu toate acestea, nu îl văd un pericol pentru jurnaliști. Caragea este, prin comportamentul său public, un pericol pentru societate. Dar, câtă vreme este zilnic la posturile de radio și televiziune, precum și în paginile ziarelor, pentru că nouă, ziariștilor, ne place circul, trebuie să ne asumăm partea noastră de vină.

Nu vreau să minimalizez aici puterea pe care Caragea o avea când era șeful IPJ Gorj, sub protecția mai multor miniștri de interne și nu numai. Nu vreau să minimalizez nici răul pe care l-a făcut cu procurorii lui de casă (o afirmație pe care nu o pot dovedi și pentru care mă poate da în judecată). Doar că, fără „cașchetă”, din vechiul Caragea nu a mai rămas nimic. Citind zi de zi ce scrie pe facebook și chiar citind adresele pe care le-a trimis la TV Sud și la Pandurul, nu are cum să mi se facă frică. Poate cel mult să mă apuce râsul. Sau plânsul.

Vizualizări: 5,462

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: