Capotă explică demisia directorului medical: Mi-a zis că nu mai vrea

Costinel Popescu a demisionat marți din funcția de director medical al Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu pentru că dorea să profeseze ca medic. Cel puțin asta susține managerul Gigel Capotă, care a explicat că Popescu poate să obțină o funcție de conducere și la secția unde va activa de aici înainte. ”Costinel Popescu a demisionat din motive personale. Mi-a zis că nu mai vrea. Își dorește să se ocupe de profesie. Practic, aici e mai mult muncă administrativă. Se întoarce la Secția Boli Infecțioase, ca medic. Postul de șef de secție va fi scos la concurs și se va putea înscrie, ca orice medic”, a declarat Gigel Capotă, managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.

Gigel Capotă a explicat și de ce a propus-o pe doctorița Maddy Huzu pentru funcția de director medical, devenită vacantă după demisia lui Costinel Popescu. ”Am ales-o pe Maddy Huzu pentru că este un medic extraordinar. Tot timpul am colaborat bine cu dumneaei, și când am obținut proiectul pe fonduri privind modernizarea și extinderea UPU. S-a implicat foarte mult. Îmi place, este un om cu care ai o discuție profesională și un om care atunci când își propune ceva chiar îl duce până la capăt”, a explicat managerul SJU Târgu Jiu.

Maddy Huzu a condus până marți secția UPU a Spitalului Județean. Dată fiind promovarea în funcția de director medical, la șefia secției a fost desemnat interimar medicul Daniel Matacă.

Capotă spune că nu îl sperie vizita la Gorj a ministrului Sănătății, Sorina Pintea, anunțată pentru sâmbătă, 18 mai. ”Chiar o așteptăm, pentru că a promis, și știu sigur că s-a rezolvat, că ne ajută referitor la solicitările noastre, pentru achiziționarea de aparatură medicală nouă”, a comentat managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

Vizualizări: 1,524

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: