Căpitanul va lipsi la dubla României cu Finlanda şi Bosnia

Vlad Chiricheş s-a accidentat la meciul de duminică al echipei italiene  Cremonese şi va lipsi de la meciurile României din Liga Naţiunilor. Fundaşul central a fost forţat să iasă în prima repriză, iar verdictul este unul dur.

Vlad Chiricheş s-a accidentat în partida disputată de Cremonese în faţa formaţiei Lazio, pierdută scor 0-4, în etapa a şaptea din Serie A, a informat ProSport.  Fundaşul central a fost forţat să iasă în prima repriză, iar verdictul este unul dur.

La scurt timp, Federaţia Română de Fotbal a anunţat că apărătorul român a suferit o leziune musculară şi nu va putea fi recuperat în timp util pentru partidele echipei naţionale din această lună.

În următoarele zile, Edi Iordănescu şi colaboratorii săi vor hotărî pe cine vor aduce în locul căpitanului ”tricolorilor”. ”Căpitanul primei reprezentative nu va putea fi alături de colegii săi pentru ultimele două meciuri din Liga Naţiunilor. Vlad a rezistat pe gazon doar 26 de minute în meciul pe care formaţia sa, Cremonese, l-a disputat cu Lazio. Chiricheş a acuzat o leziune musculară, iar un prim verdict venit în urmă cu câteva minute a făcut ca staff-ul medical al echipei naţionale să considere că nu va putea fi recuperat în timp util pentru meciurile cu Finlanda şi Bosnia şi Herţegovina. Selecţionerul Edward Iordănescu, împreună cu staff-ul său, va decide în următoarele ore pe cine va chema pentru a-l înlocui în lot pe Vlad Chiricheş. Echipa naţională a României îi doreşte recuperare rapidă! Vlad, te aşteptăm la următoarele partide!”, a fost comunicatul transmis de FRF.

Meciurile României din Liga Naţiunilor în această lună:

    23 septembrie 2022: Finlanda – ROMÂNIA 21:45

    26 septembrie 2022: ROMÂNIA – Bosnia şi Herţegovina 21:45.

Vizualizări: 475

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: