Când vor afla minerii dacă au pierdut sau nu bani odată cu noul CCM

La jumătatea lunii viitoare, minerii și energeticienii din Complexul Energetic Oltenia vor afla dacă au pierdut sau nu bani odată cu noul Contract Colectiv de Muncă. Afirmația îi aparține sindicalistului Manu Tomescu. Acesta insistă că oamenii au pierdut un spor important pentru că lucrează în weekend, dar a fost contrazis de alți colegi din sindicate. 

Manu Tomescu a declarat că adevărul se va vedea când se vor încasa primii bani pe luna iunie, la jumătatea lunii viitoare. 

Ce e cert, mai subliniază Manu Tomescu, e faptul că oamenii au pierdut sporul de tură.

„Așteptăm să vedem primii bani pe noul contract colectiv și atunci eu voi spune clar dacă oamenii au pierdut sau nu. Sunt îngrijorări. Cert e că s-a pierdut sporul de sâmbete și duminici. S-a diminuat de la 87% la suma de 65 de lei sumă brută pentru fiecare zi de weekend lucrată. Asta e o pierdere, dar sunt contrazis de cei care dau ora exactă în companie că nu e așa și că se va acoperi această pierdere. Părerile sunt împărțite, dar vom vedea când vom lua a doua chenzină a lunii mai, pe care o vom lua în a doua jumătate a lunii iunie”, a declarat Manu Tomescu, într-un interviu la Radio Infinit.

Vizualizări: 3,414

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: