Când va reveni internaționalul Screciu pe gazon!
Accidentarea lui Vladimir Screciu nu este una gravă după cum au constatat medicii. Acesta ar putea face parte din lotul Universităţii Craiova pentru meciul cu CFR Cluj, din prima etapă a play-off-ului, programat sâmbătă, de la ora 20.00, în Gruia.
Accidentat în derby-ul Băniei, FC U Craiova – Universitatea Craiova 1-2, Vladimir Screciu a ieşit de pe teren în debutul reprizei secunde, fiind înlocuit de Maldonado, iar la final a salutat publicul cu lacrimi în ochi, temându-se că accidentarea este una gravă.
După RMN-ul efectuat, s-a constatat că internaţionalul de 24 de ani a suferit o „dezorganizare fibrilară”, nefiind vorba despre o accidentare gravă.
Clubul Universitatea Craiova a dezvăluit că accidentarea lui Vladimir Screciu nu este atât de serioasă cum ar fi putut să pară inițial.
„În urma investigațiilor medicale efectuate ieri, s-a constatat că Vladimir Screciu a suferit o dezorganizare fibrilară, dar fără probleme majore. Urmează ca departamentul medical al Științei să stabilească dacă Vladimir va putea face parte din lot pentru jocul cu CFR Cluj” a anunţat clubul Universitatea Craiova.
Vladimir Screciu ar putea fi totuși menajat pentru duelul din Gruia, tocmai pentru a nu risca o recidivă şi a pune în pericol prezenţa sa pe teren în restul stagiunii, precum şi la meciurile echipei naţionale.
Screciu a lipsit două luni de pe gazon, după ce a suferit o ruptură musculară în meciul cu UTA, în decembrie anul trecut.