Când va fi stabilit constructorul pentru drumul expres Târgu Jiu - Craiova 

Constructorul drumului expres Târgu Jiu - Craiova va fi stabilit, cel mai probabil, în vara anului viitor, susține Cristi Tudor, reprezentantul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova, urmând ca lucrările să înceapă în toamnă. 

„În primăvară trebuie să finalizeze proiectul pentru drumul expres Târgu Jiu-Craiova. 

În momentul în care vor fi terminate studiul geo, Studiul de Fezabilitate și Proiectul Tehnic se depun la companie, la beneficiar, pentru demararea procedurii de licitație. Având totul făcut se va desfășura foarte rapid. Mai mult de două luni de zile nu ar trebui să dureze licitația și desemnarea constructorului. În vară, cel mai probabil, vom avea constructor. Trebuie avut în vedere și eventualele contestații. Nu vor fi întârzieri nejustificate“, a precizat Cristi Tudor. 


Drumul Expres va fi împărțit în patru loturi 


Drumul Expres va fi împărțit, cel mai probabil, în patru loturi. „Se va stabili de către proiectant în câte loturi se va împărți lucrarea. Cel mai probabil vor fi patru loturi: unul va fi autostrada Craiova-Filiași, iar de la Filiași la Târgu Jiu cred că vor fi trei loturi. Nu știu dacă așa va stabili și proiectantul, dar așa văd eu împărțită această lucrare importantă pentru zona noastră“, a explicat Cristi Tudor.

Vizualizări: 3,057

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: