Când va fi deschis patinoarul de la Turceni
Tinerii din oraşul Turceni şi localităţile arondate se vor putea bucura şi în această iarnă de patinoarul artificial din oraş. Autorităţile locale spun că îl vor pune în funcţiune de la începutul lunii decembrie, iar până atunci amplasamentul va fi recondiţionat. „Cei care vor merge să se dea cu patinele aici nu vor plăti nici un leu”, spune primarul din Turceni, Dumitru Gâlceavă. "Patinoarul este funcţional şi îl vom deschide la 1 decembrie. Copiii nu vor plăti nimic, nici măcar pentru ghete. Avem 73 de perechi, de diferite mărimi. Pot să vină cu ele şi de acasă. Copiii sub 10 ani nu au voie să intre fără părinţi. Până îl vom deschide o să-l repare Serviciul Public, ca să fie cât de cât prezentabil. De regulă funcţionează până pe la mijlocul lunii ianuarie", a declarat Dumitru Gâlceavă, primarul Oraşului Turceni.