Când poți vizita gratuit muzeele din Gorj

Noaptea Muzeelor 2019 este un evenimentul cultural important organizat an de an de Muzeul Județean Gorj "Alexandru Ștefulescu". Anul acesta muzeele din judeţul Gorj vor avea porţile deschise în 18 mai, între orele 16:00 - 24:00.

Muzeul Județean Gorj "Alexandru Ștefulescu" vă invită, sâmbătă 18 mai 2019, la o nouă ediție dedicată Nopții Muzeelor, o noapte în care gorjenii vor putea intra gratuit la Muzeul de Istorie şi Arheologie şi la Muzeul de Artă din Târgu Jiu, precum şi la Muzeul de Literatură „Tudor Arghezi” din Târgu Cărbuneşti. Programul include şi unele surprize, prezent pe afiş  şi inclus în programul manifestării fiind şi caricaturistul de serviciu, ŞAI.

Noaptea Muzeelor este denumirea dată evenimentului anual cultural patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM), prin care numeroase muzee, în parteneriat cu diverse alte instituţii de cultură, îşi deschid liber porţile, simultan, până târziu în noapte.

Primul eveniment de acest gen l-a reprezentat cel ce s-a desfăşurat în anul 1997 în Berlin. Conceptul de acces gratuit a fost foarte bine primit astfel că în scurt timp a crescut foarte mult numărul instituţiilor organizatoare, precum şi numărul de vizitatori.

Vizualizări: 985

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: