Când începe Târgul de Sfântul Ilie de la Polovragi
Săptămâna viitoare debutează cel mai mare bâlci din Oltenia și unul dintre cele mai vechi din țară. Târgul de Sfântul Ilie de la Polovragi va fi organizate între 13 și 20 iulie în vatra târgului din localitate.
E un eveniment plin de tradiție și culoare, ce e organizat anual în mica localitate de la poalele muntelui. Organizatorii anunță că va fi și un târg de meșteșuguri, cu expoziție și vânzare de produse artizanale unice realizate de meșteșugari talentați din întreaga țară.
De asemenea, participanții vor putea degusta bucate tradiționale delicioase, de la sarmale și mici, până la dulciuri autentice.
În ultimele zile, sunt anunțate spectacole folclorice, concerte și dansuri tradiționale românești susținute de ansambluri folclorice renumite. Vor fi și jocuri și activități interactive pentru copii, iar turiștii își pot continua drumul spre mânăstire ori spre peștera din localitate.
„19 și 20 iulie sunt zile dedicate spectacolelor folclorice și concursurilor de tradiții. Intrarea este liberă. Parcare e disponibilă în apropierea locației. Vă așteptăm cu drag să petrecem împreună la Târgul de Sfântul Ilie! Sărbătoriți tradițiile alături de familie și prieteni, descoperiți frumusețea meșteșugurilor și gustați din savoarea bucatelor tradiționale”, este mesajul Primăriei Polovragi.