Când începe admiterea la UCB Târgu Jiu și câte locuri la buget sunt

Universitatea ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu își deschide larg ușile pentru elevii de liceu care vor reuși să promoveze examenul maturității. Unitatea de învățământ pune la dispoziție peste o mie de locuri pentru viitorii studenți, cu și fără taxă.

Admiterea la Universitatea ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu va începe cu data de 8 iulie 2021, atunci când se va da startul la înscrieri. După data de 22 iulie va urma selecția dosarelor și repartizarea pe secții. De asemenea, o altă sesiune de admitere va mai fi și în toamnă, fiind vorba despre elevii de liceu care nu au reușit să se înscrie ori nu au promovat Bacalaureatul în sesiunea de vară.

”Pe data de 8 iulie vor începe înscrierile până pe data de 23 iulie. Apoi urmează celelalte etape, fiind vorba despre concursul pe bază de dosare și confirmările. Se va merge undeva până la începutul lunii august. După această perioadă, urmează sesiunea de admitere din toamnă, în septembrie”, a spus Camelia Tomescu, prorector al UCB, la Târgu Jiu Tv.

”Ne-am fi dorit mai multe locuri la buget, mai ales că studenții sunt atrași de aceste locuri fără taxă. Sunt mulți foarte buni, dar cu nevoi materiale foarte mari și nu își permit să plătească taxele. Avem un număr de 429 de locuri la buget la studii universitare de licență. În acest număr sunt incluși și studenții care provin de la un liceu din mediul rural, dar și pentru cei de etnie romă. De asemenea, avem 689 de locuri cu taxă. Deci sunt circa 1.118 locuri la studiile de licență. Sunt și la masterat locuri bugetate, fiind vorba despre un număr de 143 și asta pentru că programele sunt mai puține față de licență”, a mai spus prorectorul.

Studenții cu medii mari pot avea parte și de burse. Valoarea unei taxe de școlarizare diferă în funcție de specializarea aleasă. Astfel, studentul scoate din buzunar între 2.700 de lei și 3.000 de lei pe an. Vestea bună este că această taxă poate fi plătită în trei tranșe, tocmai pentru a stimula studenții și a veni în sprijinul acestora.

UCB are și programe Erasmus, iar studenții pot studia în anumite țări din Uniunea Europeană. 

Vizualizări: 3,245

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: